Legenda efemeridei

Legenda spune că există efemeride,

Ce-ți pot îndeplini dorințele candide.

Deși efemerida-i greu de prins,

În palme de cuprins,

Odată ce e capturată,

Ea trebuie eliberată.

Însă-nainte, ai voie să-i șoptești,

în liniște, tot ceea ce-ți dorești.

În semn de recunoștință,

efemerida-ți va îndeplini orice dorință.

Am vrut să fac asta odată,

și-am prins insecta-naripată.

Însă-nainte dorința să apuc să-i spun,

involuntar, am început să mă transpun.

Trei ani sub apă am trăit ca larvă,

Nu am iubit, însă ce am iubit, a fost rezervă.

Am suferit schimbări la exterior,

și răni adânci în interior.

În timp carcasa nimfei s-a surpat,

Și totul a rămas trecut îndepărtat.

Într-adevăr, am fost un suflet neîmplinit,

însă mi-a fost îngăduit,

Murind de timpuriu,

Menirea s-o rescriu.

Și astfel alegoric,

eu am iubit eteric.

Eu am iubit intens,

dar fără sens,

doar o perioadă scurtă,

căci am murit și am născut în artă.

În artă, sufletul tu mi-ai iubit,

însă ai fost mereu grăbit.

Iar azi, am sufletul  în limbi străine,

eu te iubesc, dar ție nu-ți mai convine.

Nu știu ce să-ți vorbesc,

sau ce să-ți mai șoptesc,

nu cred c-ai mai putea,

iubi cum m-ai iubit cândva..

O, tu, legendă, suflet de efemeridă,

tu ai lăsat iubirea-eterică să mă cuprindă...

Nu știu acum dorința ta,

dar mi-aș dori să fie a mea..

Naked as I came

I walked alone into the night,

below the the sky and city light,

and as I was just passing through

I stumbled upon a jar or two.

And so, the jars began to shake,

the lids fell off, but did not break.

The jars were filled with pebbles, sand

and rocks that made the jars stand.

I tried to make up an apology,

instead the jars began to speak to me:

“We’re like your life, inside of which,

the rocks protect you from external hitch.

The rocks are things that matter to your living,

your health, the people to whom your love are giving.

In times of bitterness and times of struggle

They help you step up from your heart’s snuggle.

The pebbles are the jobs you take,

The houses, cars; inside a jar, they give you ache.

Although alone they seem to give you satisfaction,

It’s all set up for your distraction.

The sand is all that’s left in life. It’s for the ones that are profane,

Who seek for pleasure, without real gain..

There’s no room for the pebbles and the rocks

If you put sand in the jar first.

The same goes for your life.”

And as I moved away, I met a cat,

 With whom I started a little chat.

She said to me: “Some time ago I’ve been through hell.

I got trapped in this well,

I started screaming and instead of saving me

 two men decided to bury me to set me free from misery.

And as the dirt was landing on my back,

a thought occurred to me: Step up, and shake it off!

It saved my life. Today I’m here,

because I fought my thoughts; I’m no seer.”

I walked away again and so I met a big oak tree,

it made me change my plans because of what it said to me:

“Are you for real, or just some maze of lies,

spectacular illusion of your thoughts and of your eyes?”

And so, I headed down towards a bridge,

A bridge to nowhere on a ridge.

It ended in abyss and in black:

“Should I go forward or go back?”

I’ll wander now to find my place

Alone, without some kind of trace,

Without biography, without a name,

Just naked as I came.