Am ramas doar eu in haosul fiintei mele. „Aduna-mi cioburile risipite, lipeste-le si…
pune-ma pe raftul cel mai inalt al sufletului tau, acolo unde nici cea mai mica
umbra a destramarii nu se poate infiripa. Nu-ti face griji. Nu voi pati nimic
in intuneric.”
Indata pleci. Imi inchizi ferestrele pentru ca nicio raza de lumina sa nu ma poata atinge..Cutreieri Pamantul, iar in final iti amintesti de mine. Te cateri nerabdator sa ma inhati, dar a trecut prea mult timp. Tot ce mai poti atinge acum e o amintire, caci fiinta mea a implodat in univers.. S-a risipit intr-o picatura de ploaie. Acea picatura de ploaie care ti-a ars fruntea cu caldura ei in clipa cea mai frumoasa a vietii tale.
Ramai cu bine, dragul meu prieten!
