Chiromantie

Mă simt tocit de timp,

Mă simt nisip, în fiecare anotimp.

Simt cum m-amestec des,

în valuri cum mă-ndes-

-cu cer și stele și pământ,

în piele mă frământ.

Port linii-n palme și în gând,

adesea-n Univers se tot răsfrâng,

dar eu le cos mereu căci îmi e teamă,

de-eliberarea de maramă.

Deși le cos, rămâne câte-o rană, câte-o alee,

ce-n interior, reflectă curcubee.

dar cât să mă mai bucur de un curcubeu,

căci pân-la urmă sunt doar un om,  sunt doar plebeu….

Iar constelația mea începe a se clătina,

căci nu mai știu s-opresc timpul, iubirea…

Aș sta așa și-aș urmări linii ca-n palma mea,

acum în miez de noapte, în palma altcuiva,

Cu lumea mea,

în palma sa,

eu i-aș înfige ace-n trup,

în punctele unde-aș putea să-i rup,

iluzia și dezinteresul,

să-i simt doar universul,

să nu-i mai simt timpul, durerea

 să-i simt de-acum numai iubirea.         

p.s. Și de ar fi în palmă să-mi dezlănțui,

cerul și pământul,

m-ai mai iubi și-acum?

                             

Ața, a ta.

Cu-o ață roșie ne-am legat

Apoi cu timpul, am devenit un relegat.

De-ai știi câte cuvinte,

ne-au construit împresurate labirinte.

Fac primul pas, în mână să mă poți cuprinde,

dar ața roșie, se desprinde.

Îți voi fi ghid prin amintirile- apus,

Printr-un secret etern nespus.

Mă vei ghida spre răsărit,

Prin minte și prin infinit.

p.s. De-abia acum, cuvintele s-au scuturat,

De-abia acum, ne-am conturat.

Ața. rămâne în trecut,

ce îl prefer întotdeauna mut.

Poți face oricând, ce vrei din ea,

căci voi rămâne întotdeaun-a ta.

Doar nu o mai lega de noi, 

Căci ne-a adus doar ploi și ochi greoi.