Se retrage lumea
din mine,
Și cuvintele-mi devin ciorchine.
Încep lumea dinnou,
Spălându-mă pe
mâini de nume,
Iar pe ochi de
urme.
Și se-adâncesc
prăpăstii când îmi spun,
Adio și mă
descompun.
Mi se-ntorc
cuvintele-napoi
Cu cerul în jurul gurii.
Și îmi adun curaj să mă scufund,
Nu am emoții pe care să le-ascund,
Voi stați și vă uitați pasiv la mine,
Cum se-mplinesc destine.
Și mă scufund de-ndată-n lume,
Ca să-mi găsesc eu propriul nume:
un nume de om mesager,
dar fără înger,
sau un înger de om în lume,
dar fără nume.
