Din lacrimi de singurătate,
Mi-am construit cetate.
din lacrimi cu non-sens,
ocean imens.
Din prea mult dor,
mi-am construit vapor,
cu care am pornit la drum,
fără să știu spre ce mă-ndrum.
Vaporul meu a navigat o lume-ntreagă,
indiferentă,
iubitoare, dragă.
Dresând furtuni de gânduri-nvolburate,
atâtea limbi străine
și sentimente-abstractizate,
azi am ajuns la
noua destinație,
ce pare ruptă din imaginație.
Am cucerit insula mea,
”Singuratatea”.
”cu ce..?”..să continui nu mai am cuvinte
atunci o voce îmi răsună-n minte:
”..rire”
Parinților mei
atinși de ale vremii,
și poate, inimii.
