I.
Credeam că nu voi mai recunoaște pămâmntul
De aceea am ales să traiesc ca floare aeriană.
Nu aveam nevoie de apă prea des,
dar mă udai din două-n două săptămâni.
Voiam să zbor,
Vrând mai mereu,
Răsuflul tău ..
Și-al galaxiilor.
Singurul contact cu pământul era
Iarba care-mi creștea în iriși…încet,
Când îmi îndreptam privirea
Spre o grădină cu meri,
în umbra cărora te-adăposteai,
când, spre cer privirea-o-aținteai.
Erai o pasăre cu penele de foc,
Trezeai în mine vis echivoc.
Ceva ce depășește realitatea dură.
O minte ce îndură,
Nu poți uita, dar nu îți amintești,
E o iluzie, înțelegi.. intens trăiești.
III.
Am renăscut când
ai zburat,
pe umerii-mi când
mărul, tu l-ai scuturat.
Din mărul cunoașterii
am luat înghițitura
ce-a declanșat în minte și-n inimă, natura.
o pasăre, cu
sufletul de om,
într-o lume de păsări,
fără stăpân,
în gânduri și-n
trări..
rămân.
p.s. o aripă porți în valiză, o aripă port în rucsac
