Message d'absence

J’te connais, maman, J’te connais bien, parce-que tu m’as donné la vie. Tes yeux, ma mère, Je les connais bien, parce- que leur larme - de joie ou de tristesse - ont coulé goutte à goutte, souvent, pour moi. Ta bouche, maman, J’le connais bien, parce-que ton sourire c’est la soleil de toutes mes jours, même quand les nuages de pluie sont sur le ciel.

Tes mains, maman, Je les connais bien. Ce sont les mains qui m’embrassent toujours, quand je suis heureuse, quand je suis fatigue, quand je suis malade d’amour Ou de la vie… Je sais, maman. Tu veux d’être parfaite. Je sais que pour moi, tu es forte. Je sais ainsi que ce n’est pas facile, parce-que tu peux faire jour en pleine nuit… Je sais, maman, ton cœur, j’le connais bien, parce-que mon cœur de ton cœur est brisé. Je sais maman, sans moi, quelle tristesse immense revienne vers toi… Pardonnez-moi, maman. Je n’ai pas trouver les mots pour te parler… je sais… Mais mon désir c’est de rester ta fille au-delà du temps et de l'espace.

Fovism

N-ai mai pictat de ani, deși obișnuiai,

Un pictor popular sa fii, când tu pictai.

Acum m-admiri, cu un pahar de vin lipit de tine,

Ce îți trezește pofta creției clandestine.

M-aduci în atelier, îmi spui să iau un loc,

Și îmi șoptești îndată, să nu-mi fac griji deloc.

Te-ntinzi și-mi iei cămașa cu izul de tabac,

S-o folosești suport, din pânză de bumbac.

Și mă îndemni pe urmă, să îți vorbesc de mine,

Ca mai apoi pictura, să simt că-mi aparține.

Ce-aș putea să-ți spun.. și cât?..

Ți-as spune totuși, doar atât:

”Redă-mi tăcerile stridente,

În tușe groase și absente.

Iar ochii-mi pictează-i în acrilic,

Căci au asuns în ei, pustiul sibilic.

Și zâmbetul, mai deformat de toți,

Fa-l un ocean imens în care să înoți.

Și ia-mi un gând, transforma-l în culoare,

Prin viața ta să nu mă simt o trecătoare.

Pictează-mi chipul în culori stridente

Pentru a masca emoțiile dolente.

Pictează-mă acum, căci mai târziu,

Nu știu din mine, cât am să mai fiu.”