Desculț

Te-ai înțepat în graba ta în spini,

când sufletul ai vrut să mi-l alini ?

Ți-ai perforat lacom plămânii,

inspirând parfumul meu și-al iernii?

Îți curge acum sânge din rană,

și sufletul a început să doară ?

Încă mai crezi c-o inimă dezamăgită

Mai poate fi de-acum rănită.. ?

Iar ai uitat de la atâția „musafiri”,

Că am rămas grădina ta de trandafiri,

La care ții, dar în care-ți tot arunci bocancul

..căci dragule, tu ești ș-acum și-ai fost mereu tot grădinarul..

p.s. în sufletul grădinii ar trebui să intri ca în catedrale,
cu pași mărunți și tălpile întotdeauna goale..