O aripă porți în valiză, o aripă port în rucsac

I.

Credeam că nu voi mai recunoaște pămâmntul

De aceea am ales să traiesc ca floare aeriană.

Nu aveam nevoie de apă prea des,

dar mă udai din două-n două săptămâni.

Voiam să zbor,

Vrând mai mereu,

Răsuflul tău ..

Și-al galaxiilor.

II. 

Singurul contact cu pământul era

Iarba care-mi creștea în iriși…încet,

Când îmi îndreptam privirea

Spre o grădină cu meri,

în umbra cărora te-adăposteai,

când, spre cer privirea-o-aținteai.

Erai o pasăre cu penele de foc,

Trezeai în mine vis echivoc.

Ceva ce depășește realitatea dură.

O minte ce îndură,

Nu poți uita, dar nu îți amintești,

E o iluzie,  înțelegi.. intens trăiești.

III.

Am renăscut când ai zburat,

pe umerii-mi când mărul, tu l-ai scuturat.

Din mărul cunoașterii am luat înghițitura

ce-a declanșat în minte și-n inimă, natura.

o pasăre, cu sufletul de om,

într-o lume de păsări, fără stăpân,

în gânduri și-n trări..

rămân.

p.s. o aripă porți în valiză, o aripă port în rucsac

Lasă cerul să respire

Lasă cerul în tine să respire,

Căci el respiră iubire.

Doar iluzia egoului o-mparte-n două suflete,

Ce se caută apoi o viață-ntreagă prin cugete,

Și iubiri imature.

Prin univers, caută iubiri pure.

Și-atunci când se găsesc două picături de ploaie,

trecute prin aer,

se-aștern pe pământ

și poartă veșmânt.

Gros, să-și găsească adăpost

în nopți și zile fără de rost.

Apoi tot mai greu se recunosc,

Și se feresc parcă să crească,

Când toți poartă câte-o mască.

p.s. introspecția..naște evoluția.

Poveste de-adormit iubirea

Azi îmi pătrunzi în minte,

în ochi, cerni temeri adormite.

Privesc atent prin amintiri uitate,

să nu dau frâu iluziei ce mă-mparte.

I.

Acorduri calde se auzeau în ton de primăvară,

Când te-am zărit, în parc, întâia oară.

Emoțiile dansau pe-acorduri de chitară,

simțeam prezența ta cum mă-nfioară.

Codițe lungi, hanoracul negru-șters,

discuții fără demers.

Atitudinea de-atlante

Jeansii albaștri, sărutul pe frunte.

Geaca de blugi, tricoul alb-murdar.

tu, meșter rudar..

m-ai luat de mână-ncet,

cu grijă, cu al tău suflet

în pielea mâinii tale, care v-aștepta

ani lungi, confirmarea, șoapta,

iubirea răscoaptă..

Atunci tu ai sculptat în palma-mi dreaptă,

o linie fină, știută doar de noi,

ce ne-a vegheat de-atâta timp, pe amândoi.

II.

Simțeam că te cunosc de-atâta timp..

Spuneai că am fi zei, mă credeam-n Olimp.

Storcând cașmirul din vorbele tale,

eu culegeam misterele ancestrale,

m-am abătut de multe ori de pe cărare,

crezând că știu mai bine viața, ce rost are.

Tu m-ai lăsat în pace și nu mi-ai spus nimic,

decât că ai avut răbdare și te-am rănit un pic..

iar fluturii-mi zburau pe buze,

voiam să te sărut, în pauzele lungi, difuze.

Dar n-ai fost niciodată fizic lângă mine,

..deși Universul știe cât eu am ținut la tine.

Cu toate astea, în clipele grele de singurătate,

nu te-ai speriat, de sentimentele-mi exaltate.

Tu m-ai calmat, m-ai învățat ce e tăcerea,

tu m-ai făcut să îmi doresc iluminarea.

mi-ai luat inima-n brațe,

mi-ai ascultat nenumărate doleanțe.

Dar înc-aveam o inimă rebelă, o inimă de lemn,

în care cu răbdare, tu ai sculptat un sentiment solemn.

Un sentiment ce ne-a legat în timp,

și mi-a ținut de cald, în orice anotimp.

Tu mi-ai fost ghid în nopțile cu lună plină,

eu ți-am fost dor, iar tu mi-ai fost lumină.

III.

Lună, ești iarăși pe cer,

mister pentru suflet lăsat semincer.

Inima-mi plânge-n pământ,

mintea-n frământ..

De ce m-ai lăsat să-mi duc existența

Într-o lume de zei bolnavi, unde lipsește speranța?

Doar stelele au văzut căderea,

Tu...amintirea.

Veneai, dispăreai ca o ploaie de vară,

pe care-o aștepți în viscolul din iarnă..

Ornicul stă parcă-n loc,

ne-așteaptă-n mijloc.

Când timpul va veni,

Vom îmblânzi furtuni.

..tineri, voioși, noi dresori de stăvar..

origini..iubire sacră, adevăr.

p.s.

nu vreau vișine. Vreau să fac cu tine, ce face primăvara cu cireșii.

Fiica cosmosului

Ai cosmosul în palma ta,

și stele-n care-mi sprijin capul

când viața mă agită.

Te joci cu mintea mea,

până când timpu-și pierde adâncimea.

Și mă găsesc în miez de noapte dezrobită,

De nume, vârstă.. în urma ta, o acolită:

pierdută-n timp, pierdută-n spațiu,

uitată-ntrun ecou pustiu.

Și-atunci găsesc puterea să rescriu,

Destinul meu notoriu,

Pictat cu vârful degetelor tale,

în dimensiuni astrale.

Ei îmi încing trăirea,

eu îmi încing chemarea,

cu-n curcubeu în tonuri de-albastru,

precum culoarea cerului,

precum culoarea unui astru.

Toți văd culoarea, nu și eu.

Eu văd iluzia optică, difuzia

Luminii și.. ambrozia.

Privesc, observ, zâmbesc..

Traiesc..

Plang, dar iubesc.

Spre cer îmi ațintesc privirea, chipul,

lăsând în urmă doar nisipul..

ce îl sărută marea..

și îl preschimb-adierea,

ce îl transformă munții,

în om..în suflet ce-nvață lecții.

p.s. cineva mi-a soptit că atunci când plângi sau iubești, ești cel mai aproape de Dumnezeu.

Litera muta

Am 23 de ani, sunt mica pentru cei mai multi,

caci doar ei se numara printre adulti.

Dar am crescut rapid, caci eu traiesc in secolul vitezei

si-am invatat sa fiu adult, sa tot suport simptomele nevrozei.

Obsesii si fobii pe fonduri de anxietate,

dureri si insomnii in miez de noapte.

Nesiguranta, dubii si melancolie,

in secolul in care sa iubesti e-o anomalie.

Barbatu-i porc si-o face intotdeauna lata,

te paraseste pentru alta, mai capitonata.

Femeia-i curva, chiar dac-o iei de soata ea va pleca de-ndata,

lasandu-te intotdeauna cu buza umflata,

cu primul care are bani si o masina,

s-o plimbe-n toata lumea ca pe-o regina.

M-am saturat de etichete,

De oameni cu brevete,

De oameni care vor relatii spirituale,

Pe-un fond de lipsa de comunicare.

Traiesti in haos, dar vrei ordine,

vrei sa stii ca ce ai, iti apartine.

Suferi si suspini,

Cu noi relatii incerci sa te alini.

Si iti impui sa nu-ti mai pese,

Caci daca nu-i cu ea, ai oameni pe alese.

Dar ai uitat sa te cunosti,

Traiesti din ce iti amintesti,

Nu mai stii ce mai inseamna-ncrederea,

Nu stii ce e respectul, perseverenta..asteptarea.

Ne condamnam unii pe altii,

fiindca nu stim sa facem si exceptii.

Ne e frica sa mai simtim ceva,

doar fiindc-am fost raniti de-altcineva.

Si mergem pe un drum ingust,

Ce-ti lasa-n inima doar urme de dezgust.

Daca iubirea-nseamna lipsa de comunicare,

Daca nu stii ca e o floare,

Care-nfloreste-n fiecare zi,

sau moare..

Daca exista frica de trecut,

Traiesti doar in filmul tau mut.

______________________________________________

p.s. iubirea e o litera muta in viata, nu se pronunta in cuvinte.. si totusi iti scapa si nu ii vezi sensul..

Strabism sentimental

Dacă aș putea, ți-aș fura,

Jumătate din zâmbetul de ștrengar,

Aș lăsa la ea jumătate din cel hoinar,

Jumătate din cel de plastic,

Căci îl cunosc destul și e fantastic.

Jumătate din tonurile grave,

Ale vocii tale, puțin suave,

Să-mi șoptească noapte de noapte,

Minciuni spuse și ei, aceleași…neschimbate.

Aș vrea să te impart cu ea,

Da-s rea.

Nu pot iubi pe jumătate,

Chiar dacă împărțit egal cu ea, pari neschimbat,

O jumătate, rămâne tot jumătate de bărbat.

Iau o jumătate din gândurile tale,

Jumătate din izbucnirile teatrale,

În care țipi și-njuri și nu-nțelegi

Că-n viață ai ce îți alegi.

Cât de frumos e să-ți împarți iubirea-n trei,

E idealul oricărei femei

Să-ți vezi bărbatul în brațele “ei”.

Cum să te impart bărbate,

În sfert, în jumătate?

Cum să-mi împart iubirea?

Cu tine, sau cu ea?..

Sau poate.. mai am nevoie de înc-o jumătate..?

_________________________________________________________________________

Se spune că dacă ai ochi doar pentru o singură persoană, vezi drept.Cred că ai strabism sentimental. 

Am iubit..?

Am iubit..?

Mulți oameni mă-ntreabă

De am iubit

Căci sunt cam arogantă

Și uneori par chiar distantă.

Eu nu le zic nimic,

Căci totul e anomic.

”Da, am iubit,

Am ars ca un chibirt,

Uitat în ceară și în șoapte,

De tine-n miezul zilelor din noapte.

Da, am iubit,

Te-am ascultat și te ascult,

Dorind mereu să știu mai mult.

Despre-al tău suflet,

despre-al tău umblet, zâmbet..

Da, am iubit,

Port zâmbetul tău în mine,

Când zilele nu par senine.

Și am iubit,

Ca o nebună,

Deși în viața ta sunt o furtună.

Avem, am...amant.. E...ce de-n teuri     

Ce ne-au ghidat direcția și sensul,

Asa am tot uitat să ne iubim.

Și-abia acum noi ne descoperim.

Am iubit când te-am lăsat să îmi șoptești

În vis, că mă iubești?

Iubesc, sau am iubit?

Visez sau am trăit ..

Mai am un vis..

De zis?

 p.s.nu vreau să știu

de am iubit ori nu.