Poveste de-adormit iubirea

Azi îmi pătrunzi în minte,

în ochi, cerni temeri adormite.

Privesc atent prin amintiri uitate,

să nu dau frâu iluziei ce mă-mparte.

I.

Acorduri calde se auzeau în ton de primăvară,

Când te-am zărit, în parc, întâia oară.

Emoțiile dansau pe-acorduri de chitară,

simțeam prezența ta cum mă-nfioară.

Codițe lungi, hanoracul negru-șters,

discuții fără demers.

Atitudinea de-atlante

Jeansii albaștri, sărutul pe frunte.

Geaca de blugi, tricoul alb-murdar.

tu, meșter rudar..

m-ai luat de mână-ncet,

cu grijă, cu al tău suflet

în pielea mâinii tale, care v-aștepta

ani lungi, confirmarea, șoapta,

iubirea răscoaptă..

Atunci tu ai sculptat în palma-mi dreaptă,

o linie fină, știută doar de noi,

ce ne-a vegheat de-atâta timp, pe amândoi.

II.

Simțeam că te cunosc de-atâta timp..

Spuneai că am fi zei, mă credeam-n Olimp.

Storcând cașmirul din vorbele tale,

eu culegeam misterele ancestrale,

m-am abătut de multe ori de pe cărare,

crezând că știu mai bine viața, ce rost are.

Tu m-ai lăsat în pace și nu mi-ai spus nimic,

decât că ai avut răbdare și te-am rănit un pic..

iar fluturii-mi zburau pe buze,

voiam să te sărut, în pauzele lungi, difuze.

Dar n-ai fost niciodată fizic lângă mine,

..deși Universul știe cât eu am ținut la tine.

Cu toate astea, în clipele grele de singurătate,

nu te-ai speriat, de sentimentele-mi exaltate.

Tu m-ai calmat, m-ai învățat ce e tăcerea,

tu m-ai făcut să îmi doresc iluminarea.

mi-ai luat inima-n brațe,

mi-ai ascultat nenumărate doleanțe.

Dar înc-aveam o inimă rebelă, o inimă de lemn,

în care cu răbdare, tu ai sculptat un sentiment solemn.

Un sentiment ce ne-a legat în timp,

și mi-a ținut de cald, în orice anotimp.

Tu mi-ai fost ghid în nopțile cu lună plină,

eu ți-am fost dor, iar tu mi-ai fost lumină.

III.

Lună, ești iarăși pe cer,

mister pentru suflet lăsat semincer.

Inima-mi plânge-n pământ,

mintea-n frământ..

De ce m-ai lăsat să-mi duc existența

Într-o lume de zei bolnavi, unde lipsește speranța?

Doar stelele au văzut căderea,

Tu...amintirea.

Veneai, dispăreai ca o ploaie de vară,

pe care-o aștepți în viscolul din iarnă..

Ornicul stă parcă-n loc,

ne-așteaptă-n mijloc.

Când timpul va veni,

Vom îmblânzi furtuni.

..tineri, voioși, noi dresori de stăvar..

origini..iubire sacră, adevăr.

p.s.

nu vreau vișine. Vreau să fac cu tine, ce face primăvara cu cireșii.