Chiromantie

Mă simt tocit de timp,

Mă simt nisip, în fiecare anotimp.

Simt cum m-amestec des,

în valuri cum mă-ndes-

-cu cer și stele și pământ,

în piele mă frământ.

Port linii-n palme și în gând,

adesea-n Univers se tot răsfrâng,

dar eu le cos mereu căci îmi e teamă,

de-eliberarea de maramă.

Deși le cos, rămâne câte-o rană, câte-o alee,

ce-n interior, reflectă curcubee.

dar cât să mă mai bucur de un curcubeu,

căci pân-la urmă sunt doar un om,  sunt doar plebeu….

Iar constelația mea începe a se clătina,

căci nu mai știu s-opresc timpul, iubirea…

Aș sta așa și-aș urmări linii ca-n palma mea,

acum în miez de noapte, în palma altcuiva,

Cu lumea mea,

în palma sa,

eu i-aș înfige ace-n trup,

în punctele unde-aș putea să-i rup,

iluzia și dezinteresul,

să-i simt doar universul,

să nu-i mai simt timpul, durerea

 să-i simt de-acum numai iubirea.         

p.s. Și de ar fi în palmă să-mi dezlănțui,

cerul și pământul,

m-ai mai iubi și-acum?